Florin Salam – Saint Tropez (Recenzie)

Într-o perioadă de penurie muzicală și de lipsă de inovație, Florin Salam lansează o piesă care este ca o gură de aer pentru această industrie. Saint Tropez începe cu o introducere chiar de la artist, care se autoproclamă ”briliantul României”, ceea ce nu este departe de adevăr. Este dedicată, după cum afirmă și acesta, ”pentru toți barosanii României” și ”pentru toți magnații care știu să-și facă viața”. Cadrul fiind trasat, Salam îi invocă din nou, prin versuri, pe cei cărora le este dedicată melodia: ”Voi oameni bogați” și îi cheamă la distracție, desfrâu. Versurile „Să cheltuim banii/Fiindcă ne trec anii” se referă la materialitatea societății actuale, care este obsedată de status și de bogăție, dar în același timp, evocă și efemeritatea lumii în care trăim, rapiditatea cu care trece timpul, neputința noastră de a îl putea opri. Acest imbold de a cheltui averea agonisită, vine ca un semnal de alarmă din partea lui Florin Salam, el realizând că timpul nostru în această lume este limitat. Prin refren, Salam face referire la tărâmuri mai călduroase (Saint Tropez, Africa), acestea contrastând cu locurile lui natale, caracterizate prin culori șterse și răcoare, fie ea fizică sau omenească. Salam își dă seama că aceste escapade pot avea loc doar în anumite perioade de timp, el precizând că vacanțele sunt momentul oportun pentru ieșirea din rutină. Pe cine altcineva poți chema în aceste locuri pline de culoare și de căldură, decât pe cele mai dragi persoane din viața ta, nevasta și amanta. Acest triunghi amoros arată o dezrădăcinare din normele societății actuale care condamnă adulterul și relațiile cu mai mulți parteneri.
Salam scoate în evidență independența sa, prin versurile ”Viață de magnat/Și de împărat/Eu mereu mi-o fac.” Artistul nu așteaptă ca cineva să-i ofere traiul său libertin, el luând destinul în mâinile sale și modelându-l după bunul plac. Își construiește într-un fel identitatea, acesta fiind acum, magnat și împărat, nu doar un om de rând.
Următoarea strofă ridică femeia la un rang superior. ”Femeie regină/Urcă-te-n mașină/Să-ți fac viață bună.” arată dorința lui Salam de a respecta și răsfăța persoanele de sex feminin din viața lui. Mașina este acum un mijloc de evadare, un mod de a vizita lumea, o cale de a ajunge în locuri mai însorite. Apelativul de ”regină” denotă eleganță, finețe, lux. Florin Salam știe ce este frumos în viață și vrea să împartă aceste lucruri și cu persoanele pe care le are aproape.
Instrumentalul energic al piesei și versurile visătoare, învăluie creația artistului într-o aură de optimism. Rămâne de văzut dacă vom reuși și noi să evadăm spre locuri mai calde sau ne vom sufoca în viața de zi cu zi. Oare câți dintre noi nu ar vrea să fie magnați sau barosani și să-și trateze femeile ca pe regine?

Sursa 

Spune-ti parerea!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.