Notiunea de marketing pe intelesul tuturor


  1. Vezi o fată superbă la o petrecere. Te duci la ea și îi spui: „Sunt foarte bogat. Mărită-te cu mine!” – Acesta este marketing direct.
  2. Ești la o petrecere cu o grămadă de prieteni și vezi o fată superbă. Unul dintre prietenii tăi se duce la ea și îi spune: „E foarte bogat. Mărită-te cu el!” – Aceasta este reclama.
  3. Vezi o fată superbă la o petrecere. Te duci la ea și îi iei numărul de telefon. O suni a doua zi și îi spui: „Bună, sunt foarte bogat. Mărită-te cu mine!” – Acesta este telemarketing.
  4. Ești la o petrecere și vezi o fată superbă. Te ridici și îți aranjezi cravata, te duci la ea și îi iei ceva de băut, îi deschizi ușa, îi ridici poșeta de jos după ce o scapă, te oferi să o conduci acasă cu mașina și îi spui: „Apropo, sunt bogat. Vrei să fii soția mea?” – Acestea sunt relațiile publice.
  5. Ești la o petrecere și vezi o fată superbă. Ea vine la tine și-ți spune: „Ești foarte bogat! Te însori cu mine?” – Aceasta este recunoașterea mărcii.
  6. Vezi o fată superbă la o petrecere. Te duci la ea și îi spui: „Sunt foarte bogat. Mărită-te cu mine!”. Ea îți trage o palmă peste față. – Acesta este feedback-ul clientului.
  7. Vezi o fată superbă la o petrecere. Te duci la ea și îi spui: „Sunt foarte bogat. Mărită-te cu mine! Și ea îți face cunoștință cu soțul ei. – Acesta este decalajul dintre cerere și ofertă.
  8. Vezi o fată superbă la o petrecere. Te duci la ea, dar până să apuci să-i spui ceva, altcineva vine și-i spune: „Sunt bogat. Vrei să fii soția mea?”, iar ea pleacă cu el. Aceasta e concurența care îți mănâncă din cota de piață.
  9. Vezi o fată superbă la o petrecere. Te duci la ea dar până să apuci să-i spui ceva, apare nevastă-ta. Aceasta este restricția de a intra pe piețe noi.”

Se simte lipsa lui George Pruteanu

Mi-a spus astăzi o prietenă că e în ”a hurry”, că se grăbește la ”job” pentru un ”meeting office cu CEO”. De fapt a chemat-o directorul să-i faca o cafea. Și am înțeles-o, lucreaza la o multinațională, așa că jumătate dintre cuvinte îi vin în engleză. E ”assistant manager”, adică secretara directorului, dar la așa denumire, când dă cu ochii de ea un instalator, acesta crede că ea e numărul 2 în companie. Alt amic, cu care m-am întâlnit la ”bus” în stație, mergea la ”training”. Pregătirea și instrucția sunt noțiuni perimate, acum se poartă ”training”. Una e să zici: mă pregătesc să ajung magazioner-șef la Lactate și alta e: „fac un training sa fiu operațional chief of Milk&Cheese Departament.” Acum lucrează ”part-time” ca ”promoter”. Adică, pentru cei mai puțini obișnuiți cu romgleza: împarte ”flyere” (fostele pliante) pentru un ”Gym” (fosta sala de sport) și este plătit pentru jumătate de normă. Afară e un ”freezing rain” de te omoară. Aș fi vrut să zic măzăriche, dar mi-e că nu mă mai înțelege nimeni. Intru la ”supermarket” să ”grab a snack”. ”Snack”, pentru că ”gustare” îmi pute. Apropo, știu cum am preluat „supermarket” de la americani, dar nouă nu ne-a fost de-ajuns, așa că am inventat ”hipermarket-ul.” Dacă există cineva care să îmi spună care e diferența dintre ”supermarket” și ”hypermarket”, ii dau 10 ”apple juice!” Că sucuri de mere am văzut că nu mai au la raft. Optez între un ”snack cu steak” și unul cu ”ham.” „Friptură” sună din secolul trecut, iar șuncă nu mai mănâncă nimeni azi. În definiția românească, ”hypermarket”-ul cuprinde un ”supermarket”, plus alte magazine. Atunci care mai este diferența între un ”hypermarket” și un ”mall”? Sau ”mall”-ul e ”gigamarket”? Ajung la birou, unde fetele vorbesc despre ”fashion” și ”make-up”. ”Moda” nu mai este un cuvânt la modă, iar ”machiajul” moare și el. Pentru că oricât de agramat ai fi, dacă știi trei cuvinte în engleză păcălești 5 fraieri. E în ”trend”, nu în ”tendințe”, să folosești cuvinte în engleză. O colegă ”account” și-a făcut un ”tattoo” pe ”body” (tatuaj pe corp ar suna de-a dreptul obscen, numai marinarii își fac tatuaje). O să ni-l arate la ”party”-ul din ”weekend”. Nu la ”petrecere”, să nu înțeleagă cineva că e cu taraf. Domne ferește! ”For God’s sake!”

În muzică nu mai avem orchestre sau formații, ci ”band”-uri. Pentru că, nu-i așa, orice mizerie ai cânta, altfel sună „Costel de la Calafat Band.” Care Costel Band nu mai cântă trei manele și două melodii furate, ci efectuează un ”performance fusion-evergreen” și manele Cartelele sunt ”prepay”, nu ”preplătite”. Nu le mai cumpărăm, ci le ”shopping”-uim (da, am auzit asta), după ce luăm ”cereal bars” de la raionul ”Diet” și ”toast” de la ”Bakery”. Un coleg de la ”advertising”, nu de la ”publicitate” că e un cuvânt perimat, ne spune în ”coffee break” că la televizor a văzut un ”Breaking News”: Iohannis a ținut un scurt ”briefing”, așa a zis prezentatorul. Nici măcar el nu mai face conferințe de presă, penduleaza între scurt ”briefing” și ”silent briefing”. Vă las acum, mă duc să ajung la un ”agreement” cu un coleg, dacă poate el să facă în locul meu un ”meeting report.” Am luat din engleză cuvinte și le folosim prost. Confundăm la greu “a acomoda” și “to accomodate” (a asigura cuiva cazarea), “audienta” și “audience” (public), “suport” și “support” (sprijin financiar). Traducem prin “a observa o lege” expresia “to observe a law” (a respecta o lege), pentru că ni se pare un verb cunoscut. Nu contează cum vorbim, nu contează cât de prost combinăm limbile, important e să sune bine la ureche și să dăm impresia că știm engleză, chiar dacă nu știm corect limba română.

Traducerea discursului lui Donald Tusk

Am intrat în posesia traducerii în limba română a discursului domnului DonaldTusk (DT) și a conversației dintre translatorul română-română (T) si doamna Viorica Dăncilă (VD). Redau aici.

DT: Sunt foarte mândru și fericit că voi conduce, împreună cu dumneavoastră, afacerile noastre europene comune în acest semestru al primei președinții române a Consiliului Uniunii Europene.
VD: Ce zice? Ce zice?
T: A zis doar “bună ziua”, politicos. Vorbește în limba română.
VD: A! E in română? Aplaud?
T: Da, da. Aplaudați când aplaudă si ceilalți. Și zâmbiți larg.

DT: Sunt convins că, în aceste șase luni, veți interpreta cu energie și înțelepciune o adevărată Rapsodie română. Sunt sigur că președinția dumneavoastră va fi la fel de energică, de românească și de europeană ca muzica lui George Enescu.
VD: Ce zice? Ce zice?
T: Zice că nu are încredere in președinția românească.
VD: În preșidenție?
T: Președinție.
VD: Mă rog. Klaus e de vină. El e preșidinte. Aplaud?
T: Da. Aplaudați. PreșEdinție.
VD: Da, da, știu. Preșidenție de la preșidinte. [Silabiseste cu mâna sub barbie] Pre-Și-Din-Te. Așa țin minte cel mai ușor. Pre-Și-Din-Ți-E.
T: Nu mai contează. Aplaudați.

DT: Și nu o spun doar pentru că ne aflăm la Ateneu în această seară. O spun pentru că știu cât de rezistentă și de creativă este națiunea română. Cred că, sub bagheta dumneavoastră, orchestra va găsi sunetul potrivit și că veți face tot ce vă stă în putință pentru a lucra ca o echipă pentru apărarea intereselor Europei.
VD: Și acuma?
T: Zice că o să pierdem vremea șase luni.
VD: E de rău?
T: Așa pare
VD: Aoileo! Lasă că le fac o masă cu sărmăluțe și sălățică boeuf.
T: Nu contează. Aplaudați.
VD: Da, da. Aplaud.

DT: Veți fi gazdele Europei și sunt convins că veți acționa în spiritul proverbului: “Omul sfințește locul.”
VD: Acuma zice bine, nu?
T: Nu chiar, e ironic.
VD: Ce e aia?
T: Zice că sunteți o rușine, dar într-un mod foarte subtil.
VD: Subtil?
T: Nu contează…
VD [silabiseste cu mâna sub bărbie]: Pre-Și-Din-Ți-E

DT: Am încredere, de asemenea, că veți acorda importanța necesară respectării regulilor. În această lume în transformare rapidă, în care viitorul ne va surprinde zi de zi, respectarea regulilor și atașamentul față de principii vor juca un rol esențial.
VD: A zis că are încredere!
T: Tot ironic…
VD: Nu știu ce e aia
T: Adică zice altceva, adică pe dos decât zic cuvintele.
VD: Tot nu înțeleg. Mă vorbește de rău, nu? Lasă că fac o masă neconfictuală pentru el, ca să fie bine. Fac o sălățică, sărmăluțe, piftiuță și o fripturică la cuptor.
T: …

După cum spunea Nichita Stănescu într-o frumoasă poezie: “Se apropie viitorul, se aude, se vede Gândurile pe care le trimit spre el se-ntorc mai repede ca altădată. Și-mi trec scântei șuierând în viteză prin suflet, vestindu-l întruna.”
VD: Acuma? Nu înțeleg nimic!
T: E o poezie, dar e de prin clasa a doișpea…
VD: ah…
T: mda…
VD: Aplaud?
T: Da…

DT: În mare măsură, depinde acum de România dacă și în ce fel Europa va depăși provocările viitorului. Depinde numai de dumneavoastră dacă politica românească va fi pentru Europa un exemplu bun sau un avertisment sever. La reuniunea informală de la Sibiu a Consiliului European va fi în joc concepția noastră comună în privința viitorului Europei. Celor care, își imaginează că în Uniunea Europeană, e un semn de putere să acționezi în afara regulilor convenite și să găsești scurtături , le spun că se înșală. Este un semn de slăbiciune.
T: Acum a zis de rău!
VD: Aoileo!
T: Mda. A zis urât…
VD: Ce a zis, mămică?
T: A zis să nu mai răsturnați masa?
VD: Nu răsturnăm masa că se varsă sălățica. Cum să răsturnăm! Doamne iartă-mă…
T: Nu doamnă, zice să nu mai furați și să nu mai încercați să scăpați de pușcărie
VD: Mămică, da’ nu io fac. Liviu, Florin, Darius și ceilalți. Io fac ce-mi zice ei. Stai că mă ridic să îi zic că nu io fac.
T [impacientat]: Nu, nu, nu. Stați jos. Aplaudați.
VD: Da. Da. Aplaud.

DT: Celor care fac eforturi pentru a apăra valorile europene, libertatea și drepturile noastre, le spun: continuați lupta!
T: E foarte rău.
VD: Rău?
T: Da. Zice de #rezist, de #hastag. Zice sa continue lupta. E cu ei!
VD: Aoileo! Asta nu e bine. Liviu a zis că ăia sunt răi. Cică face mișto tot timpul de mine.
T: Da. Face.
VD: Îi chem si pe ei la masă. Să ne împăcăm. Sălățică boeuf, piftiuță, sărmăluțe, fripturică la cuptor. Fac si icre! Orice om îi place icrele.
T: Da, doamnă.

DT: Nu uitați că provocări vor exista întotdeauna și că uneori, după cum spunea Mircea Eliade: “Lumina nu vine din lumină, ci din întuneric.” Și amintiți-vă și de aceste vorbe ale lui Andrei Pleșu: Toate obstacolele ne par ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi sau ferestre.”
VD: A zis de Peleș! Facem masa la castel! Da! Am mai făcut. Sălățică, pifti…
T: Pleșu, doamnă!
VD: Da, Peleșu’. Castelul. La Sinaia. Vorbesc cu Liviu să îl luăm.
T: Nu, doamnă. Pleșu. Fără primul E.
VD: Ah… și ăsta unde e?
T: Nu contează. Faceți masă.
VD: Da, da. Sălățică, piftiuță…

DT: România are puterea de a fascina și de a încânta. În familia mea, prima mașină a fost Dacia o mie trei sute (1300) a socrului meu. Întâmplarea face că, astăzi, socrul fiului meu conduce și el o Dacie Duster. Totuși, mai mult decât mașinile românești mă fascinează intelectualii și sportivii români. Mircea Eliade, pe care l-am citat mai devreme, Emil Cioran, dadaistul Tristan Tzara, Eugen Ionescu sunt toți eroi ai imaginației mele. La fel ca sportivii de seama Nadiei Comăneci și a Simonei Halep, care încântă publicul din întreaga lume.
VD: Comăneci, Halep, le știu pe fete. Ăilalții cine e?
T: Tot de prin a doișpea.
VD: Ah…
T: Mda…
VD: Eh…
T: Da…
VD: A zis si de Dacia, nu?
T: Adică, zice de autostrăzi
VD: A, păi ce zice? Că nu avem..
T: Exact

DT: Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei campionilor europeni la fotbal de la Sevilla, din 1986, când Steaua București a învins Barcelona. Și aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, și mie mi s-a părut imposibil! Dar el a reușit. Și voi veți reuși. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu.”.
VD [începe să strige]: Steaua! Steaua! Steaua!
T: Doamnă! Opriți-vă!
VD [se rușinează]: Da’ a zis de fotbal. Hai Steaua!
T: E o analogie. Zice tot de #rezist. E cu ei.
VD: Analogie?
T: Nu contează
VD: Iar m-a lăsat Liviu singură
T: Zâmbiți si aplaudați.
VD: Da, da. Așa a zis si Liviu…
T: Da…
VD: Îi invităm pe toți la masă, nu? Facem masă mare…
T: Nu mai contează…
VD: Sălățică, piftiuță…