
La masa cu dusmanu’


Stie cineva unde sunt acele sate în România unde toţi locuitorii și-au vândut rinichii?
Asa a zis Georgescu, cel ce se plimba cu maşina iar susţinătorilor le zice să folosească calul!
Într-o zi istorică de 1 aprilie, noul președinte Călin Georgescu isi va muta cartierul general de la Buftea direct la Cetatea de Scaun, unde va fi uns voievod peste un popor care încă mai caută camera ascunsă.
Avem si primele masuri luate de noul conducator:
Heleșteul suveran: Fiecare comună va fi dotată cu câte un heleșteu obligatoriu, unde peștii vor fi instruiți să înoate doar în ape teritoriale, conform doctrinei de stat.
Lumina cosmică la robinet: Apa nu va mai fi simplă H2O, ci va fi declarată „sursă de lumină cosmică” și „resursă principală de dezvoltare”, fiind interzisă orice formă de sete care nu este aprobată de la Buftea.
Marea „Diplomă-n vânt”: Avocații și doctorii vor fi înlocuiți treptat cu experți în „sinergie totală” și dezvoltare sustenabilă prin TikTok, deoarece, conform noii ordini, „nu trebuie să existe” astfel de profesii tradiționale.
Grâul cu viză: Tranzitul cerealelor străine prin țară va fi interzis, fiecare bob de grâu având nevoie de un pașaport de „patriot” și de o binecuvântare de la Cetatea de Scaun înainte de a fi transformat în făină.
Apărarea prin generozitate: În caz de conflict, noua strategie militară „Sinergia” prevede că dacă dușmanul cere pământ, i se va da „puțin”, probabil sub formă de ghivece cu flori de pe balconul prezidențial.

Cum să-ți dai seama că un aşa-zis agronom e, de fapt, ofițer acoperit al sistemului: lasă rădăcinile pe afară!
Călin Georgescu s-a dus să ceară bani de la 7-8 nenorociți din sistem, doar ca să fie refuzat. Așa spune el!
Dar uite că Potra a fost prost și i-a dat bani cash. Ce ghinion pentru Georgescu!