Sfaturi pe timp de iarna

…”Când temperatura scade la minus 30° și vântul suflă cu până la 40 m/sec pinguinii se adună în cerc. Stau cu spatele la vânt protejându-i pe alții. Periodic cei mai îndepărtați pinguini se mișcă spre centrul cercului, iar cei care au fost înăuntru devin cei mai îndepărtați. Această secventa oferă fiecărui pinguin posibilitatea de a se încălzi…”

Semnează,
Primăria municipiului București

Bancul zilei

„Mă duceam la etajul trei, mă întâlnesc cu două doamne, îmi zâmbesc, „vai, cât vă admirăm, noi suntem masoane”. Mulțumesc, eu nu. Dintr-o dată se deschide o ușă și mă trage cineva înăuntru, ca la viol. Și mă trezesc într-o încăpere cu zece bărbați: „Bună ziua, doamna Șoșoacă. Știți, noi suntem masoni. Zic: eu nu sunt. „Știm, nu ați vrea să fiți?” Nu, zic eu (…) din momentul ăla, vă spun că după, eu nu am mai mers singură pe culoar”, a declarat senatoarea Sosoaca.