Viata lui Nutu

O învățătoare din Craiova obișnuia să îl certe în fiecare zi pe Nuțu, elevul neastâmpărat din ultima bancă. Îi atrăgea atenția mereu și mereu că nu e bine să te porți urât, să înjuri, să îți jignești colegii și învățătoarea, dar mai ales că e rău să nu înveți și să te mulțumești cu notele cele mai mici din clasă. Însă Nuțu continua să se joace în ore, să alerge în pauze, să deranjeze orele și să fie, cu un cuvânt, o pacoste pentru învățătoarea lui.
Când, în cele din urmă, mama lui Nuțu a ajuns la școală, la ședința cu părinții, învățătoarea i-a spus în fața tuturor celorlalți părinți că băiatul ei este cel mai neobrăzat, prost crescut, murdar și idiot copil pe care l-a văzut în întreaga ei carieră. I-a spus mamei că Nuțu reprezintă tot ce poate fi mai rău și mai dezagreabil la un elev.
Șocată să audă astfel de lucruri de la școală, mama lui Nuțu l-a mutat imediat din școală. S-au mutat și din oraș, iar ulterior l-a înscris pe Nuțu la o școală din Brașov.
15 ani mai târziu, învățătoarea din Craiova a suferit o serie de două infarcte miocardice, fiind la un pas de moarte. Medicii au sfătuit-o să apeleze la o procedură chirurgicală foarte specială, care putea fi efectuată numai de un singur medic în România, la Spitalul Municipal din Brașov. Fiind singura șansă de a supraviețui, învățătoarea s-a înscris pentru operație.
A fost transportată la Brașov, iar operația a fost o reușită. Aflată în salonul de terapie intensivă, după procedura chirurgicală care durase mai mult de șase ore, învățătoarea a deschis ochii și a văzut, pentru prima dată, chipul tânărului doctor care o operase și care îi zâmbea. Câteva secunde mai târziu, privirea i s-a încețoșat, chipul i s-a învinețit, s-a zbătut puțin și a murit.
Doctorul, îngrozit de moartea subită a învățătoarei s-a uitat împrejur, neînțelegând cauza, și atunci l-a văzut pe Nuțu, omul de serviciu al spitalului, care îi deconectase instalația de terapie intensivă pentru a-și băga aspiratorul în priză.
Doar nu credeați că Nuțu ajunsese medic…

Culese din armata

1.Fruntasul Popescu va fi pedepsit cu 5 zile de arest pe motiv ca a fost gasit cu o persoana de sex feminin la gardul unitatii in loc sa fie in pat…
2.Bagati la tartacuta, regulamentul nu poate fi incalcat absolut niciodata, cu exceptia situatiilor prevazute de regulament!
3.Mai rahat, nu mai misca in formatie ca te mananc!
4.Daca sunteti prosti si nu tineti minte cumparati-va un carnetel si un pix si tineti-le la buzunarul de la piept, si va puteti nota. Uite asa ca mine…
5.Aveti grija la pragul ala de sus. Daca va dati cu capul de el ramaneti prosti pe toata viata. Si eu mi-am dat de trei ori, de aia stiu…
6.Unuia i se face morala in fata plutonului: Aveti in fata un magar si un porc…(urmeaza mustruluiala si la sfarsit)…treci la loc in formatie magarule!
7.Dupa dus: V-ati parfumat ca niste curve! Numai nevasta-mea si fiica-mea se mai parfumeaza asa.