Florin Salam pe sistem turbo
Noaptea nupțială
El:
– Iubito, acum o să te doară un pic, dar nu te teme, e și normal să fie așa prima dată, o să fie și un pic de sânge, dar nu trebuie să-ți faci griji, asta e fiziologia, n-ai cei face.
Trece un timp, el stă întins pe podea, fumează.
Ea:
– Dragule, dar când o să mă doară, când o să fie sânge?
– Acuș, termin de fumat și-ți dau vreo doi pumni peste nas.
Doi piraţi stau de vorbă la o sticlă de rom
Unul dintre ei, cu un cârlig în loc de mână, cu un picior de lemn şi cu un ochi de sticlă. Celălalt, curios, îl întreabă:
– Unde ţi-ai pierdut piciorul ?
– Am căzut odată peste bord şi, până să mă tragă băieţii mei din apă, a apărut un rechin şi m-a lăsat fără picior.
– Dar cu cârligul ăsta în loc de mână?
– Un inamic mi-a tăiat mâna cu sabia.
– Şi ochiul cum l-ai pierdut ?
– Mă uitam după o pasăre care zbura deasupra corabiei şi ea s-a găinăţat exact pe ochiul meu.
– Şi cum, ţi-ai pierdut ochiul de la un găinat?!
– Eh, era prima mea zi cu cârligul.
Tu ce visezi!?
Baietii care isi pun la noapte un fir de par sub perna vor visa salonul la care se vor epila tot anul.