De la rusi

Moscova, ianuarie 1981, ora 3 noaptea, ger cumplit, vânt tăios, zăpadă mare – 40 de grade Celsius, coadă la carne, vreo trei sute de oameni.
Pe la 5, apare măcelarul și le zice:

– N-o să vină multă. Am primit indicaţii de la Comitetul Central să nu dau la evrei.

Fără să protesteze, vreo patruzeci de oameni se desprind din coadă şi pleacă prin viscol.

Pe la 7.30, măcelarul iese iar:

– M-au sunat de la Comitetul Municipal. O să fie destul de puţină. Cică să nu vând celor care nu-s membri de partid.

Peste o sută de oameni se retrag tăcuţi, făcându-și loc cu greu prin nămeți.

Pe la 10, măcelarul se adresează din nou mulțimii:

– Am primit un telefon de la Kremlin. Vine doar un pic de carne. Nu au voie să cumpere decât foştii ilegalişti.

Pleacă simplii membri de partid, rămânând doar vreo duzină de indivizi, îngheţaţi bocnă.

Pe la 11:30, măcelarul le spune:

– Dumneavoastră o să înţelegeţi: nu e carne deloc. Puteţi să plecaţi.

Ceea ce şi fac, abia mişcându-se … Doar nu vor protesta tocmai nişte bătrâni ilegalişti …

Totuşi, unul îi spune altuia, clănţănind:

– Nu ştiu de ce, dar am senzaţia ca tot evreii sunt avantajaţi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.