Tine ochii deschisi in urmatoarele zile

– Singurul protestatar din Odobesti tocmai a fost chemat in instanta de catre primarul PSD.
– În București, cel care a proiectat mesaje în Piața Victoriei a fost chemat azi la Poliție.
– Un deputat PSD arată degetul mijlociu președintelui țării în timpul cuvântării în plen.
– Orașul cel mai vocal anti-penali din provincie, Clujul primește de 13 ori mai puțini bani pentru drumuri decât Teleorman.
– Ministrul Sănătății refuză să explice de ce amanta lui Oprescu a fost numită fără concurs directoarea Spitalului Universitar.
– Autocarele pesedeului continuă să aducă oameni din județele roșii la proteste pro-PSD, că vor, că nu.
– Oamenii din județele pesediste sunt amenințați că dacă nu ies își pierd serviciul.
– Singurul lider pesedist care nu a susținut ordonanța, Mihai Chirica, refuză să spună vreun cuvânt negativ vizavi de Dragnea.
– Apar stenograme care atestă faptul că pesediștii știau de cel puțin două luni că intră proiectul de amnistie.
– Apar pesediști care cer SRI-ului să ancheteze multinaționalele care au dat liber angajaților.
– Curtea Constituțională a respins azi sesizările președintelui cu privire la Ordonanța 13.
– Nu e clar dacă OUG 14 care anulează OUG 13 este constituțională, așadar eliberarea miilor de corupți sâmbătă e plauzibilă.
– Moțiunea de cenzură a picat. Grindeanu nu demisionează și nu își asumă vreo responsabilitate pentru ordonanță.
– Judecătoarea care l-a închis pe Voiculescu a fost dată azi afară din magistratură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.